Cod galben de vânt puternic la Constanța FOTO: Primăria Constanța
Centrul Meteorologic Regional Dobrogea informează că, în Dobrogea, vântul va avea intensificări cu viteze de 55…60 km/h. Atenționarea este valabilă astăzi, până la ora 18.
Gradul de agitație al mării: 3 – 4 la coastă și predominant 5 în larg.
Astăzi, vremea va fi caldă și cerul, variabil. Temperaturile minime se vor încadra între 11 și 16 grade.
Mâine, vremea va deveni deosebit de caldă. Astfel, temperaturile maxime se vor încadra între 22 și 30 de grade, iar cele minime între 13 și 19 grade. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări trecătoare. Noaptea și dimineața, vor fi condiții de ceață.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Consiliul Local Năvodari, întrunit în ședința ordinară din data de 31.01.2025 conform Dispoziției nr. 233/23.01.2025, a ales noul viceprimar al orașului Năvodari. […]
Exercițiu de transparență la Inspectoratul General pentru Situații de Urgență. Pe site-ul instituției a fost publicată lista sponsorizărilor pentru Inspectoratele din toată […]
Primăria comunei Poarta Albă anunță începerea lucrărilor pentru reabilitarea termică a dispensarului din localitate. Cabinetele medicale au fost deja relocate, astfel încât […]
Be the first to comment