Cleopatra Stratan, Alex Velea și Roxen vor susține concerte, de Sărbători, la Mangalia

Casa de Cultură din Mangalia. FOTO Primăria Mangalia

Primăria Municipiului Mangalia organizează, în perioada 4 – 18 decembrie, mai multe concerte în aer liber, dedicate locuitorilor orașului.

Seria spectacolelor de sărbători va fi deschisă în data de 4 decembrie, începând cu ora 17.00, de artiștii Edward Sanda și Cleopatra Stratan, care vor urca pe scena exterioară a Casei de Cultură, pentru a încânta audiența.

Concertele de Crăciun continuă, în ziua de 11 decembrie, cu spectacolul susținut de îndrăgitul artist Alex Velea, cunoscut publicului larg pentru show-urile incendiare.

Seria concertelor din luna cadourilor va fi încheiată, sâmbătă 18 decembrie, de tânăra solistă Roxen, care va susține un concert deosebit, așa cum și-a obișnuit fanii.

Pe aceeași scenă, în fiecare sâmbătă, vor susține mai multe momente artistice ansambluri de dans și interpreți de la nivel local.

În cursul lunii decembrie, pe platoul din fața Casei de Cultură, va fi amenajat un Târg de Crăciun, unde vor fi comercializate dulciuri și obiecte specifice Sărbătorilor de iarnă. Atmosfera de sărbătoare va fi întregită de iluminatul ornamental, brazii împodobiți, dar și de patinoarul amenajat în Piața Republicii, pentru a aduce bucurie, în special copiilor.

Accesul la concerte se va face cu respectarea normelor sanitare în vigoare.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*