Clădirea Teatrului Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” din Constanța va fi reabilitată

Clădirea Teatrului Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” va fi reabilitată. FOTO: Primăria Constanța

Primăria Constanța a anunțat miercuri, 5 octombrie, că a fost atribuit contractul pentru elaborarea documentației tehnico-economice aferente obiectivului „Reabilitarea și dotarea Teatrului Național de Operă și Balet Oleg Danovski”.

Contractul presupune întocmirea studiilor de teren, a expertizei tehnice, a auditului energetic, a documentației de avizare a lucrărilor de intervenții, a proiectului tehnic și a documentației tehnice pentru autorizația de construire. Valoarea acestui contract este de 677.353,06 lei fără TVA iar durata este de 36 de luni.

„Așa cum generații întregi de constănțeni iubitori de frumos i-au trecut pragul și s-au bucurat de prestațiile uimitoare ale artiștilor atât de îndrăgiți, la fel trebuie să se întâmple și în continuare. Și generațiile tinere trebuie să beneficieze de un spațiu sigur, civilizat, plăcut în care să-și întâlnească și să-i aplaude pe artiștii favoriți”, au transmis reprezentanții instituției.

Construcția care datează din anii 1920 a fost inițial sala de festivități a Liceului „Mircea cel Bătrân”. În 1951 a fost transformată în teatru și a devenit cea mai mare scenă a Dobrogei de la acel moment. De atunci, în cei peste 70 de ani de existență, această clădire a găzduit mii de spectacole de teatru, operă și operetă, balet.

Aici și-au desfășurat activitatea Teatrul pentru copii, Teatrul Dramatic, Opera constănțeană, Orchestra simfonică și, din 2004, funcționează Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski”.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*