CFR Călători a anunțat programul estival de transport

Tren de călători. FOTO CFR SA

Din 14/15 iunie 2024, toate trenurile duc la Marea Neagră. CFR Călători dă startul programului estival de transport „Trenurile Soarelui”. Turiștii vor avea la dispoziție 30 de trenuri ce vor asigura zilnic legături directe din toată țara cu staţiunile de la Marea Neagră și cu Delta Dunării până la data de 7/8 septembrie 2024.

Toate regiunile ţării vor fi conectate în perioada verii cu destinaţiile de vacanţă cele mai căutate de pe litoralul românesc, CFR Călători oferind tuturor posibilitatea de a călători fie cu trenurile directe dinspre Arad, Deva, Timișoara Nord, Reșița Nord, Oradea, Satu Mare, Baia Mare, Cluj Napoca, Târgu Mureș, Brașov, Suceava, Iași, Galați, Buzău, fie prin asigurarea unei conexiuni rapide din București Nord prin intermediul trenurilor care circulă într-un orar cadențat (la 1-2 ore) pe ruta București Nord – Constanța și retur. Astfel, timp de trei luni,

  • 30 de trenuri directe (15 dus/15 întors, inclusiv ramurile aferente), din care 14 trenuri (7 dus/7 întors) au ca destinație/plecare Mangalia.
  • 36 de trenuri (18 dus/18 întors) vor asigura legătura Capitalei cu litoralul și retur: 15 perechi din București Nord (din care 9 perechi trec și prin București Băneasa), 2 perechi numai din București Băneasa și 1 pereche din București Obor.
  • Pentru călătoria spre Delta Dunării, din 15 iunie 2024, trenurile IR 1981/ R 8653 și R 8656/ IR 1982 vor asigura zilnic legătura directă București Nord – Tulcea Oraș și retur pe întreaga durată a sezonului. De asemenea, în Medgidia va fi asigurată zilnic conexiunea spre Tulcea Oraș și retur cu trenuri dinspre Capitală sau Constanța.

Durata de parcurs

Durata călătoriei pe ruta București – Constanța este în medie de circa 2 ore și 20 minute – timp greu de atins de alte mijloace terestre de transport, din centrul Bucureștiului până în centrul Constanței.

Condiții de călătorie

Toate trenurile InterRegio estivale au în compunere vagoane clasa climatizate, dotate cu prize electrice pentru încărcarea bateriei laptop-ului sau a telefonului mobil, toalete ecologice, uși de acces și intermediare semiautomate. Majoritatea vagoanelor sunt modernizate (reconstruite integral) în ultimii 14 ani. De asemenea, trenurile cu parcurs lung au în compunere vagoane cușetă și vagoane de dormit.

Tarife

Biletele la trenurile CFR Călători sunt accesibile tuturor prin gama variată de oferte comerciale. Acestea sunt prezentate în detaliu pe www.cfrcalatori.ro, la secțiunea Trafic intern/ Oferte și Facilități. Pentru serviciile cuprinse în programul special estival sunt valabile toate facilitățile de călătorie acordate prin actele normative în vigoare.

De asemenea, călătorii pot beneficia de reduceri precum: 10% reducere din tariful de transport la cumpărarea unui bilet cu oferta dus-întors; o reducere de până la 10% din tariful de transport la cumpărarea cu anticipație, 25% la cumpărarea în baza cardului TrenPlus. Elevii beneficiază de gratuitate, iar studenții de 90% reducere la călătoria în vagoanele clasa a 2-a.

În perioada programului estival de transport, pe secția Constanța – Mangalia, turiștii aflați pe litoralul românesc au posibilitatea de a călători între stațiunile de pe litoral cu trenurile Regio puse la dispoziţie de CFR Călători. De asemenea, trenurile de lung parcurs care vin din mari oraşe ale ţării (cu plecare din Arad, Oradea, Timişoara, Satu Mare, Târgu Mureş, Cluj Napoca, Sibiu, Reşita, Suceava, Iaşi, Craiova, Bucureşti etc) vor asigura legătura directă cu staţiunile de pe litoral, până la Mangalia.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*