Centrul de vaccinare împotriva COVID-19 din Medgidia, situat în cadrul Policlinicii Medgidia, își va încheia, de luni, 14 martie, activitatea.
Potrivit Primăriei Medgidia, cei care doresc în continuare să se vaccineze se pot adresa medicilor de familie, care pot efectua vaccinul în cadrul cabinetelor medicale.
Centrul de vaccinare rămâne deschis doar pentru acordarea tichetelor, în baza adeverinței de vaccinare și a cărții de identitate, de luni până vineri, între orele 09.00 – 15.00. De aceste tichete beneficiază toți cei care s-au vaccinat după data de 03 septembrie 2021 cu prima doză Johnson sau a doua doză Pfizer (dar nu și doza a treia).
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
21 de nave militare, 10 aeronave de luptă și un submarin participă, în perioada 4-11 mai, la SEA SHIELD 18, cel mai mare exercițiu multinațional, organizat în anul 2018, de Forțele Navale Române. Peste 2.300 […]
În vederea executării lucrărilor de remediere a unei avarii survenite pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 200 mm, de pe strada I.G. Duca din municipiul Constanța, echipele RAJA sistează furnizarea apei potabile […]
Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Dobrogea” al județului Constanța a organizat Concursurile serviciilor profesioniste pentru situații de urgență, etapa a III-a zonală. La start s-au aliniat patru loturi din Constanța, Tulcea, Ialomița și Călărași, cu […]
Be the first to comment