Cei 170 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu sunt sărbătoriți la Cumpăna

Căminul Cultural Cumpăna. FOTO Adrian Boioglu

Primăria şi Consiliul Local al comunei Cumpăna în colaborare cu Liceul Tehnologic „Nicolae Dumitrescu” din Cumpăna, vă invită la deschiderea programului activităţilor culturale ale anului 2020.

Astfel, miercuri, 15 ianuarie se celebrează 170 de ani de la naşterea Luceafărului poeziei româneşti şi zece ani de la marcarea „Zilei Culturii Naţionale”.

Activitatea se va desfăşura începând cu ora 0900, în sala mare a Casei de Cultură Cumpăna, sub titulatura „Eminescu – poezie, sunet, culoare”

Fascinaţi de fantezia poetică şi epică a marelui Eminescu, elevii Liceului Tehnologic “Nicolae Dumitrescu”Cumpăna, sub îndrumarea doamnei profesor Constantinescu Daniela, îl vor omagia pe marele poet naţional prin câteva momente literar-artistice ce cuprind recitări de poezii, eseuri, prin reconstituirea atmosferei basmelor şi poeziilor eminesciene, precum şi printr-o expoziţe de desene pe teme eminesciene, toate acestea având ca obiectiv valorizarea operei lirice şi epice a lui Mihai Eminescu. Pe scenă vor mai evolua grupul vocal instrumental „Folk Trotter”, precum şi Şcoala de Balet „Nicolae Spirescu” Cumpăna. Fosta elevă a Lieului Tehnologic „Nicolae Dumitrescu”, Cristiana-Rodica Marin, elevă acum în clasa a XI-a la Liceul de Arte „Regina Maria” din Constanţa, va prezenta în cadrul acestei manifestări ultima sa lucrare. Este vorba de o pictură acrilică ce-l reprezită pe poetul naţional Mihai Eminescu.

De asemenea, în cadrul acestui eveniment va avea loc lansarea de carte a domnului profesor Ion I. Moiceanu, izvor de cunoaştere istorică – „Personalităţi marcante şi evenimente memorabile din istoria adevărată a poporului român”.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*