Câteva sute de sindicaliști din Educație vor picheta sediul Prefecturii Constanța

Prefectura Constanta. FOTO Catalin Schipor

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” anunță organizarea mai multor acțiuni de pichetare a prefecturilor județene. Astfel, în această săptămână vor avea loc proteste ale organizațiilor județene afiliate FSLI, după cum urmează:

  • 14 martie – Constanța: 200 de participanți;
  • 15 martie – Ialomița: 50 – 100 de participanți;
  • 16 martie – Argeș, Buzău, Călărași, Dolj și Prahova: între 100 și 300 participanți din partea fiecărei organizații.

Protestele vor continua şi în săptămâna 20 – 24 martie, tot cu pichetarea sediilor prefecturilor din alte județe, acțiuni sindicale la care vor lua parte membrii organizațiilor sindicale afiliate FSLI şi FSE „Spiru Haret”.

„Dezinteresul actualei guvernări privind acordarea majorărilor salariale în sistemul de învățământ conduce la producerea unui dezechilibru social şi îi împinge pe colegii noștri la imposibilitatea asigurării unui trai decent. Suntem astfel determinați să mergem mai departe cu planul acțiunilor sindicale, până la rezolvarea tuturor problemelor cu care salariații din educație se confruntă. Considerăm că motivarea resursei umane din învățământ reprezintă una dintre condițiile esențiale pentru a avea un sistem de educație performant în România”, au transmis reprezentanții sindicaliștilor.

FSLI şi FSE „Spiru Haret” cer de urgență Guvernului României să găsească soluții la următoarele:

  1. rezolvarea problemei aplicării integrale a dispozițiilor Legii – cadru nr. 153/2017 pentru toate categoriile de salariați din învățământ, astfel încât toate categoriile de salariați din sistemul educațional să beneficieze de salariul de bază prevăzut de această lege pentru anul 2022;
  2. identificarea unor soluții pentru creșterea veniturilor personalului didactic auxiliar;
  3. adoptarea, în regim de urgență, a normativelor pentru personalul nedidactic și personalul didactic auxiliar, având în vedere că normativele care se aplică sunt din anul 1998;
  4. aplicarea regulamentelor privind acordarea sporurilor pentru condiții de muncă, întrucât salariații din învățământ sunt singurele categorii de bugetari care nu beneficiază de acordarea acestor sporuri;
  5. în noua lege de salarizare, grila propusă trebuie să poziționeze personalul din învățământ pe o treaptă superioară celei actuale în ierarhia funcțiilor bugetare, în raport de importanța socială a activității prestate;
  6. remedierea anomaliilor actuale în ceea ce privește salarizarea celor care ocupă funcții de conducere, îndrumare și control, având în vedere că, după ce veniturile acestora au rămas nemodificate în ultimii patru ani, se constată că acestea sunt inferioare salariaților care ocupă funcții de execuție;
  7. instituirea, prin lege, a regulii indexării anuale a salariilor personalului plătit din fonduri publice, cu rata inflației;
  8. plata suplimentară a personalului din unitățile/instituțiile de învățământ nominalizat în echipele de proiecte finanțate din fonduri europene nerambursabile;
  9. plata orelor suplimentare efectuate de personalul didactic auxiliar și nedidactic.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*