Captură de 2 kilograme de droguri în Mamaia

Droguri găsite în Mamaia. FOTO cu rol ilustrativ

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Constanța, au documentat activitatea infracțională a unor persoane, cercetate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de droguri de risc și mare risc.

Astfel, la data de 29 aprilie, polițiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța au efectuat o percheziție domiciliară, în stațiunea Mamaia Nord, în urma căreia au fost descoperite și ridicate peste 2 kilograme de droguri de mare risc,  9.000 de euro, 170 de lire sterline, 11.300 de lei, un cântar electronic de mare precizie, 2 telefoane mobile și un autoturism.

Drogurile ar fi urmat să fie vândute în cluburile din stațiunea Mamaia și participanților la festivalul care se desfășoară în această perioadă.

La sediul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, au fost conduse trei persoane, în vederea audierii.

Ulterior, la data de 30 aprilie, procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Constanţa au dispus reţinerea unei persoane, cercetate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic de droguri de risc și mare risc.

Totodată, aceasta a fost introdusă în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.

Astăzi, persoana cercetată va fi prezentată judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Constanţa, cu propunere de arestare preventivă, pentru 30 de zile.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*