Campanie pentru stârpirea ambroziei. Agenția pentru protecția mediului Constanța propune implicarea tuturor pentru eradicarea “ierbii pârloagelor”

Ambrozie - planta nocivă omului. FOTO A1.ro
Ambrozie - planta nocivă omului. FOTO A1.ro

Agenția Naționala pentru Protecția Mediului a propus ca ziua de 28 Septembrie 2019 să fie declarată o zi a mișcării civice pentru mediu și sănătate cu implicare națională, când, într-o singură zi, prin efort comun, să fie curățată țara de AMBROZIE.

Propunerea vine ca urmare a răspândirii exagerate, atât la nivel județean cât și la nivel național a ambroziei (Ambrosia Artemisiifolia – Iarba pârloagelor), precum și a numeroaselor sesizări din partea cetățenilor care fac alergie la această plantă. Medicii alergologi au confirmat aceste probleme numărul crescut de pacienți cu simptome de alergie la această plantă,

Campania “28 Septembrie 2019 SOS – Ambrozia” se va derula la nivel național și are drept scop combaterea plantei invazive, prin prevenirea răspândirii polenului până la sfârșitul lunii octombrie, cât și reducerea rezervei de semințe pentru următorii ani. În cadrul campaniei Unitățile Administrativ Teritoriale din județ, persoanele fizice, operatorii economici se vor implica în acțiuni de cosire pe domeniile publice sau private.

Perioada de implementare este 28 Septembrie 2019 în intervalul orar: 10.00 – 15.00.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*