Bunuri susceptibile a fi contrafăcute, de peste 1.800.000 de lei, depistate în Portul Constanța

Bunuri contrafăcute, de peste 1,8 milioane de lei, depistate în Portul Constanța. FOTO: Garda de Coastă

Poliţiştii de frontieră și vameșii constănțeni au descoperit într-un container, sosit în Portul Constanţa din China, aproximativ 8.000 de bunuri susceptibile a aduce atingere dreptului de proprietate intelectuală ale unor mărci cunoscute.

Potrivit Gărzii de Coastă, o echipă comună, formată din polițiști de frontieră, inspectori vamali și polițiști din cadrul Serviciului Transporturi Maritime, a efectuat controlul fizic asupra unui container încărcat cu bunuri, sosit din China, având ca destinație o societate comercială din Polonia. În urma verificărilor amănunțite s-a constatat că în interiorul containerului se aflau 8.000 de bunuri – jucării, ceasuri, ochelari de soare, accesorii telefoane mobile, susceptibile a aduce atingere dreptului de proprietate intelectuală ale unor mărci cunoscute. Bunurile, cu o valoare de aproximativ 1.800.000 de lei, au fost ridicate în vederea expertizării şi continuării cercetărilor.

Totodată, polițiștii de frontieră efectuează cercetări pentru punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare şi care prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate, la finalizare urmând a fi luate masurile legale.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*