Bunuri contrafăcute, de peste 85.000 de lei, confiscate de polițiștii de frontieră din Vama Veche

Aglomerație în PTF Vama Veche. FOTO cu rol ilustrativ

Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Vama Veche au descoperit, într-un autoturism sosit din Bulgaria, articole vestimentare în valoare de peste 85.000 de lei, inscripționate cu numele unor mărci cunoscute, susceptibile a fi contrafăcute.

Potrivit Gărzii de Coastă, polițiștii din Punctul de Trecere a Frontierei Vama Veche au efectuat duminică, 21 martie, pe sensul de intrare în țară, controlul specific asupra unui autoturism condus de un cetățean din Turcia, în vârstă de 60 de ani.

Astfel, polițiștii de frontieră au descoperit în bagajele acestuia 1.000 de articole vestimentare ce purtau însemnele unor mărci cunoscute, susceptibile a fi contrafăcute. Bărbatul a declarat că a achiziționat articolele din Turcia, fără a deține documente de proveniență pentru bunurile transportate.

Produsele, în valoare de aproximativ 50.000 de lei dacă ar fi fost comercializate ca bunuri de marcă, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

Tot duminică, polițiștii de frontieră au efectuat, pe sensul de intrare în țară controlul specific pasagerilor dintr-un autocar ce efectua curse pe ruta Turcia – România. Au fost găsite astfel, în bagajele unui pasagere, peste 670 de articole vestimentare și de încălțăminte, pentru copii, care purtau însemnele unor mărci cunoscute, susceptibile a fi contrafăcute. Acestea aparțineau unui cetățean turc, în vârstă de 38 de ani. Femeia a declarat că a achiziționat articolele din Turcia, fără a deține documente de proveniență pentru bunurile transportate. Produsele, în valoare de aproximativ 35.000 lei dacă ar fi fost comercializate ca bunuri de marcă, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

Polițiștii de frontieră efectuează cercetări în cele două cauze sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punere în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*