Bulevardul Tomis, tronsonul cuprins între bulevardul Ferdinand și strada Traian, locul deja consacrat de întâlnire al tuturor, devine duminică, 24 aprilie, de la ora 16.00, o scenă imensă pentru un party stradal. Responsabili cu muzica vor fi băieții de la DU MAD+KOV și DJ MK33.
Potrivit Primăriei Constanța, organizatorii au pregătit surprize și pentru pasionații de călătorii urbane: o paradă de scutere Vespa, organizată de Comunitatea deținătorilor de scutere Vespa din Constanța. Apoi, scuterele vor fi parcate, astfel încât cei prezenți să se bucure de aceste mici bijuterii, elegante, moderne și retro în același timp.
Atmosfera de festival va fi întregită de un spectacol deosebit de lumini.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa, au depistat, în ultima lună, peste 4.700 de pachete cu țigări de contrabandă. În […]
Orele de plecare către și de la Istanbul sunt acum mai accesibile pentru constănțeni. Turkish Airlines, compania care zboară direct de pe Aeroportul Mihail Kogălniceanu, își schimbă începând cu data de 17 august orarul. Astfel, […]
Constănțenii care au datorii la bugetul local la data de 31 decembrie 2018 își pot achita obligațiile fiscale principale restante fără accesoriile aferente acestora. Pentru a beneficia de aceste facilități fiscale, debitorii trebuie, până pe […]
Contribuabilii mor de frig în case și primăriei ii arde de scutere