Bogdan Huțucă: „Palatul Reginei Maria din Mamaia intră pe agenda de lucru a Ministerului Culturii”

Palatul Reginei Maria din Mamaia intră pe agenda de lucru a Ministerului Culturii. FOTO: Facebook Bogdan Huțucă

Președintele PNL Constanța, deputatul Bogdan Huțucă, a anunțat că Palatul Reginei Maria din Mamaia a fost inclus pe agenda de lucru a Ministerului Culturii pentru restaurare și punere în valoare. El susține salvarea și transformarea acestuia într-o atracție turistică de prim rang.

„Acest obiectiv reprezintă un reper cultural și istoric deosebit de important, care merită să fie salvat și restaurat, pentru a-și recăpăta valoarea și frumusețea.  Prin conservarea arhitecturală, ar putea fi transformat în atracție turistică de prim rang, accesibilă publicului larg, oferind vizitatorilor informații și experiențe educaționale despre istoria României”, a notat liderul liberal constănțean pe pagina personală de Facebook.

Deputatul PNL de Constanța a exprimat aprecierea sa față de interesul manifestat de colega sa, Raluca Turcan, ministrul Culturii, în găsirea soluției de finanțare pentru salvarea acestui monument istoric, care se află în prezent în paragină și abandonat. El a subliniat necesitatea exercitării dreptului de preempțiune de către stat pentru terenul de peste 1,5 hectare pe care se află palatul.

Palatul Reginei Maria din Mamaia intră pe agenda de lucru a Ministerului Culturii. FOTO: Facebook Bogdan Hutuca

„Apreciez, în mod deosebit, interesul acordat de colega noastră, Raluca Turcan, ministrul Culturii, privind găsirea soluției de finanțare pentru salvarea acestui monument istoric aflat în paragină și abandonat. În momentul de față, este necesară exercitarea, de către stat, a dreptului de preempțiune pentru terenul de peste 1,5 hectare pe care se află palatul. În perioada următoare, vom vedea și punctele oficiale ale ministrului culturii privind pașii care trebuie urmați pentru a readuce la viață această reședință regală”, a explicat el.

Deși restaurarea și punerea în valoare a Vilei Regale presupun eforturi și resurse considerabile, deputatul liberal subliniază că impactul cultural, istoric și turistic pe termen lung merită investiția.

„Restaurarea și punerea în valoare a Vilei Regale necesită eforturi și resurse considerabile, dar impactul cultural, istoric și turistic pe termen lung merită investiția, pentru că vom repune pe harta turistică a județului Constanța încă un obiectiv major de vizitat”, a mai precizat Bogdan Huțucă.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*