Bogdan Huțucă: „Atitudinea reprezentanților statului austriac din ultimele zile, un șantaj arogant pe teme false”

Deputatul Bogdan Huțucă / Președintele PNL Constanța.

Președinte PNL Constanța, deputatul Bogdan Huțucă, susține că România merită să adere la spațiul Schengen, și cataloghează atitudinea reprezentanților statului austriac din ultimele zile drept „un șantaj arogant pe teme false”.

„Am sperat până acum, cu toții, să vedem un rezultat pozitiv în ceea ce privește aderarea la spațiul Schengen a României. După ce am primit o serie de rapoarte pozitive, atât la nivelul Parlamentului European, cât și al Comisiei Europene, care indică faptul că România îndeplinește toate condițiile tehnice pentru aderare, după ce am depășit și bariera numită Olanda, era firesc ca țara noastră să fie acceptată. Merităm, pentru că îndeplinim toate condițiile tehnice, iar acest fapt este demonstrat.

Modul în care procedează Austria este un șantaj care zdruncină, pe de o parte solidaritatea europeană dar, în același timp, lovește în pilonii pe care a fost construită Uniunea Europeană. Această atitudine a oficialilor austrieci este împotriva românilor, români care, de-a lungul istoriei, au demonstrat ce înseamnă să aperi creștinismul, să promovezi valorile europene și să plătești libertatea cu vărsare de sânge”, susține liderul liberal.

Într-o postare pe pagina personală de Facebook, deputatul constănțean spune că vetoul Austriei îi obligă pe românii să analizeze amănunțit relațiile bilaterale și se întreabă dacă nu cumva Austria face jocurile unei alte puteri.

„Nu am cum altfel să cataloghez atitudinea reprezentanților statului austriac din ultimele zile, decât drept un șantaj arogant pe teme false, mai ales că România nu face parte din coridorul balcanic de migrație. Este clar, pentru noi toți, că tema migrației este doar un pretext. Și atunci, nu ai cum să nu te întrebi: jocul cui îl face Austria și ce interese protejează? Oare oficialii austrieci spun întregii Europe că ucrainenii care fug din calea războiului ar trebui opriți doar în România, Ungaria, Slovacia și Polonia? Vetoul Austriei pentru aderarea țării noastre la Spațiul Schengen ne obligă pe noi, românii, să analizăm extrem de amănunțit relațiile bilaterale. În același timp, atitudinea lor de a călca în picioare amabilitatea României invită la o reacție la nivel diplomatic, economic, politic și social”, susține Bogdan Huțucă.

Potrivit liderului PNL Constanța, acțiunea Austriei de a interzice României aderarea la spațiul Schengen fracturează solidaritatea europeană și va amplifica discursul eurosceptic.

„Repet, România merită în Schengen. Atitudinea Austriei arată că Europa este dominată de tranșee, atitudine care fracturează solidaritatea europeană și care va amplifica discursul eurosceptic al partidelor extremiste susținute de canalele din Rusia. Această divizare poate avea efecte neproductive în planul colaborării bilaterale. Românii au arătat că sunt solidari cu Europa. Este corect ca Europa, dar mai ales Austria, să fie solidară cu România”, a mai precizat Bogdan Huțucă.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*