Bărbați descoperiți de polițiștii de frontieră în timp ce transportau 1700 litri de motorină

Bărbați descoperiți de polițiștii de frontieră în timp ce transportau 1700 litri de motorină. FOTO Garda de Coastă

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au depistat în apropierea localității Oltina, doi cetățeni români care transportau cu ajutorul unei autoutilitare cantitatea de 1700 litri de motorină, fără documente justificative.

În ziua de 22.11.2023, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Băneasa, au observat o autoutilitară care se deplasa pe un drum neamenajat, în zona localității Oltina.

În urma interceptării autovehiculului, au constatat faptul că acesta era condus de către un cetățean român în vârstă de 50 de ani, iar în urma controlului efectuat au descoperit în interiorul acestuia, mai multe butoaie de plastic, care conțineau cantitatea de 1700 litri de motorină, pentru care nu existau documente justificative.

Întreaga cantitate de motorină a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor, iar în cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*