Un bărbat din Medgidia a ajuns la spital miercuri, 22 septembrie, cu arsuri de gradul unu și doi pe corp, în urma exploziei unei butelii.
Pompierii ISU „Dobrogea” au fost solicitați să intervină miercuri dimineață, pe strada Anton Pan din Medgidia, în ajutorul unei victime survenite în urma exploziei unei butelii.
„Bărbatul de 59 ani, a suferit arsuri de gradul I și II pe o suprafață de aproximativ 70 la sută din suprafața corpului. Acesta a fost preluat de echipajul SMURD B2 Medgidia si transportat la Unitatea de Primiri Urgențe Constanța, stabil, conștient, cooperant”, au precizat reprezentanții ISU Constanța.
Explozia s-a produs ca urmare a acumulării de gaze în bucătărie de la butelie, nefiind urmată de incendiu. Bucătăria și acoperișul acesteia, aproximativ 15 metri pătrați, au fost afectate în urma deflagrației.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
În conformitate cu prevederile art.7 din Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, se aduce la cunoştinţa publică: „Proiectul de hotărâre pentru modificarea și completarea Regulamentului privind organizarea şi desfășurarea activităților comerciale și […]
Din cauza unor probleme tehnice, generate de întreruperea alimentării cu curent electric, reprezentanța RAR Constanța a fost în incapacitate de a-și desfășura activitatea. Incidentul a fost cauzat de cedarea unui cablu subteran de înaltă tensiune, […]
Regia Autonomă de Transport în Comun Constanța își va mări parcul auto cu peste 100 de autobuze Isuzu Cityport noi. Licitația internațională a fost organizată de Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare în cadrul proiectului […]
Be the first to comment