
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Secția 1 Poliție, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au efectuat, la data de 4 septembrie, două percheziții domiciliare, la locuințele unui bărbat bănuit de înșelăciune.
Potrivit IPJ Constanța, din probatoriul administrat în dosar a rezultat că, în perioada 2024-2025, bărbatul ar fi indus în eroare 24 de persoane, cărora le-ar fi oferit spre închiriere un imobil din municipiul Constanța.
„După ce ar fi încasat diferite sume de bani, cu titlu de avans, de la persoanele vătămate, nu și-ar mai fi îndeplinit promisiunea de a pune la dispoziția acestora imobilul, în vederea închirierii.
Prejudiciul în cauză este de 60.000 delei.
Bărbatul a fost reținut, pentru 24 de ore, condus și încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliței Județean Constanța” – IPJ Constanța.
Mâine, 5 septembrie, va fi prezentat procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, cu propunere legală.
La percheziții au participat și luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale.
Be the first to comment