Bandă suplimentară creată pe bulevardul Mamaia, pentru decongestionarea traficului rutier în intersecția de la Delfinariu

Lucrări în intersecția de la Delfinariu. FOTO Primăria Constanța

Intersecția de la Delfinariu, una dintre cele mai aglomerate zone din oraș, este cunoscută pentru blocajele de trafic generate de șoferi care încalcă regulile de circulație prin staționarea pe strada Soveja și împiedică accesul celor vin de pe bulevardul Mamaia.

Soluția identificată de Primăria Municipiului Constanța și implementată de Confort Urban vizează fluidizarea traficului rutier din această zonă, prin reconfigurarea carosabilului. Mai exact, pe bulevardul Mamaia, zona carosabilă a fost extinsă, fiind amenajată o bandă suplimentară. Astfel, intrarea și ieșirea către linia de drive a restaurantului de tip fast food se modifică. Ieşirea prin zona cu barieră de pe bulevardul Mamaia se transformă în punct de intrare. Accesul în curtea fast food-ului se va realiza de pe bulevardul Mamaia și se va ieși prin același punct. Totodată, se va bloca accesul din strada Soveja.

Măsura a fost adoptată în urma dezbaterii acestui subiect în Comisia de Circulație din care fac parte reprezentanți ai tuturor instituțiilor cu putere de decizie în privința organizării traficului rutier și a fost avizată de Inspectoratul de Poliție Județean Constanța – Serviciul Rutier.

Lucrările sunt incluse în proiectul de resistematizare a traficului rutier din zona Delfinariu, în completarea măsurilor de reorganizare a circulației la intersecția bulevardului Mamaia cu strada Zorelelor.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*