Pentru remedierea unei avarii survenite pe o conductă de alimentare cu apă dintr-un cămin de vane, de pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu (bl. LE 48) din municipiul Constanța, RAJA SA a fost nevoită să întrerupă furnizarea apei potabile în zonă, joi, 27 ianuarie, până la ora 16.00.
Sunt afectați de lipsa apei consumatorii de pe străzile B.P. Hașdeu, Ciocârliei, Prahovei, cei arondați punctului termic 101, precum și abonații de la blocurile TS.
„Ne cerem scuze pentru neplăcerile create abonaților din zonă, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp”, au transmis reprezentanții RAJA.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Ai o afacere. Să zicem că e un restaurant. Vine la tine o doamnă de la OPC să-l controleze. Nu găsește altceva decât o plasă lipsă la ușă. Și cum în incintă puteau să intre […]
Inconștiența la volan se aplică și femeilor, nu numai bărbaților, iar asta a dovedit-o o tânără mamă din localitatea Urluia. Aceasta s-a urcat băută la volan, luând cu ea și pe cei trei copii ai […]
Polițiștii de la Transporturi Maritime au ridicat, în vederea indisponibilizării, 11.000 de role a câte 100 de pungi din plastic, mărfuri susceptibile a fi contrafăcute, în valoare de 550.000 de lei. Astfel, în cursul zilei […]
Be the first to comment