Avanpremieră „Noua Ordine” la Centrul Multifuncțional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin”

Centrul Multifuncțional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin” găzduiește joi, 20 ianuarie, avanpremiera filmului european Nuevo orden/Noua ordine (2D).

De la ora 20.00, lungmetrajul lui Michel Franco, „un avertisment pentru țara sa și pentru lume”, cum afirmă chiar regizorul, ne prezintă discriminarea rasială și diferențele sociale din Mexic. Nunta unei familii din înalta societate este distrusă de revolta clasei sărace a societății, care se transformă într-o sângeroasă lovitură de stat. Vărsarea de sânge, trădarea și teroarea sunt ingredientele care alimentează Nuevo Orden. Ordinea socială a puținilor privilegiați care domină masele exploatate este răsturnată, iar totul este văzut atât prin ochii tinerei mirese, cât și prin ochii servitorilor înstăritei familii. Puși față în față aceștia trebuie să aleagă de ce parte a baricadei se află. Noua ordine explorează prăbușirea unui sistem social și nașterea altuia, poate încă și mai nemilos. Însă toată povestea ar putea avea loc nu numai în Mexic, ci oriunde în lume, ne spune regizorul, care trage un semnal de alarmă.

Filmul rulează și sâmbătă, 22 ianuarie, de la ora 20.00, iar biletele le găsiți accesând link-ul https://www.centruljeanconstantin.ro/program-detaliu/nuevo-orden sau la casieria centrului din B-dul Ferdinand nr.56, înainte cu 30 de minute de începerea proiecțiilor.

Accesul se face prin prezentarea unui certificat COVID valid care să ateste vaccinarea, o dovadă a trecerii prin boală (perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2) sau testarea (persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARSCoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARSCoV-2 nu mai vechi de 48 de ore). Purtarea măștii de protecție este obligatorie.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*