CT BUS anunță publicul călător că autobuzele liniei 5-40 vor circula și sâmbătă, 17 aprilie, pe un traseu deviat, până la ora 17.00. Inițial, măsura, luată din cauza lucrărilor efectuate de RAJA SA pe bulevardul Aurel Vlaicu, fusese programată numai pentru zilele de joi, 15 aprilie și vineri, 16 aprilie.
Astfel, mijloacele de transport în comun aparținând traseului 5-40 nu mai circulă până la sensul giratoriu de la intersecția străzii Dispensarului cu bulevardul Aurel Vlaicu, ci întorc la sensul giratoriu din fața Hotelului Oxford.
Măsura de deviere a fost luată ca urmare a lucrărilor efectuate de SC RAJA SA pe bulevardul Aurel Vlaicu.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Prefectul Constanței, Silviu Coșa, a fost invitatul jurnalistului Adrian Boioglu la CTnews TV. Reprezentantul Guvernului în teritoriu s-a referit la situația pandemiei […]
Desfășurarea circulației rutiere fără evenimente neplăcute și în siguranță reprezintă o prioritate pentru Direcția Generală Poliția Locală (DGPL) Constanța, iar autoturismele oprite […]
Be the first to comment