Au fost depuse șase oferte pentru reparația a încă 64 de linii de cale ferată în Portul Constanța

Ministerul Transporturilor a aprobat continuarea lucrărilor de modernizare a infrastructurii feroviare din Portul Constanța. FOTO Facebook Sorin Grindeanu

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat luni, 25 iulie, că au fost depuse șase oferte pentru reparația a încă 64 de linii de cale ferată în Portul Constanța. Licitația este împărțită în trei loturi, cu o lungime totală de aproximativ 30 de km.

Constructorii care vor câștiga aceste contracte trebuie să efectueze următoarele lucrări:

LOTUL 1:(10,435 km, valoare estimată la 55,242 milioane de lei fără TVA)

  • înlocuirea suprastructurii pe 27 de linii
  • înlocuirea a 16 aparate de cale
  • montarea de traverse speciale la 5 aparate de cale, -montarea de dale elastice la 7 treceri la nivel cu calea ferată.

LOTUL 2 : (11,275 km, valoare estimată la 55,239 milioane de lei fără TVA)

  • înlocuirea suprastructurii pe 24 de linii,
  • înlocuirea a 18 aparate de cale
  • montarea de traverse speciale din lemn la 5 aparate de cale.

LOTUL 3: (8,085 km, valoare estimată la 42,341milioane de lei fără TVA)

  • înlocuirea suprastructurii pe 13 linii,
  • înlocuirea a 17 aparate de cale
  • montarea de traverse speciale din lemn la 5 aparate de cale.

Suma totală, estimată pentru cele trei loturi la 152,823 meloane de lei (fără TVA), este asigurată din fondul de rezervă al Guvernului. Lucrările sunt prevăzute în Memorandumul pentru eficientizarea activității de transport feroviar de marfă din zona Portului Constanţa, document în baza căruia au început încă din data de 15 iunie anul acesta reparațiile la primele 35 de linii de cale ferată (cu o lungime totală de 13,398 km).

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*