Au fost aprobate scenariile de funcționare ale școlilor constănțene pentru noul an de învățământ

Au fost aprobate scenariile de funcționare ale școlilor constănțene pentru noul an de învățământ

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Constanța a aprobat, joi, propunerile privind scenariul de organizare și desfășurare a cursurilor în unitățile de învățământ din județul Constanța, începând cu 14 septembrie 2020. Aceste propuneri au fost aprobate în consiliul de administrație al fiecărei instituții școlare, fiind avizate de IȘJ și DSP Constanța.

Important de menționat este faptul că, la nivelul județului Constanța sunt 182 de unități de stat și 40 private. Acestea își desfășoară activitatea într-un total de 515 clădiri.

Fiecare unitate de învățământ din județul Constanța a trimis către Inspectoratul Școlar Județean propunerile privind scenariul de funcționare pentru anul școlar 2020 – 2021, acestea fiind avizate de către ISJ Constanța și DSP Constanța. Ulterior, scenariile propuse de unitățile de învățământ (scenariul 1 – elevi prezenți la școală, scenariul 2 – jumătate de elevi în clasă, jumătate în sistem online, scenariul 3 – 100 la sută online) au fost votate în Comitetul Județean pentru Situații de Urgență.

Astfel, scenariul 1 va cuprinde 223 de corpuri ale unităților de învățământ, scenariul 2 va cuprinde 285 de clădiri, iar scenariul 3 se va aplica în cazul a șapte școli din județ.

Menționăm că vor începe cursurile cu scenariul 3:

  • Școala Gimnazială Nr. 1 Cuza Vodă și Grădinița cu Program Normal Cuza Vodă – din cauza ratei incidenței cumulate peste limita de alertă de 3/1.000 locuitori, conform datelor furnizate de DSP;
  • Grădinița cu Program Prelungit „Ion Creangă” Medgidia, Grădinița cu Program Prelungit „Lucian Grigorescu” Medgidia, Grădinița cu Program Normal Nr.11 Medgidia, Grădinița cu Program Normal „Piticot” Medgidia, Grădinița cu Program Normal Nr. 8 Medgidia, unități de învățământ în care se desfășoară un amplu proces de reabilitare, finalizat în patru dintre acestea – recepția lucrărilor realizându-se la sfârșitul lunii septembrie, în curs de finalizare în una dintre grădinițe.

De asemenea, precizăm că totalul de 515 unități de învățământ cuprinde și Palatul Copiilor și cluburile copiilor, cluburile sportive și CJRAE (12 instituții).

Autoritățile monitorizează cu atenție situația epidemiologică, iar în cazul în care va fi necesar, vor fi efectuate modificări prin hotărâre CJSU, în ceea ce privește scenariile de funcționare pentru unitățile de învățământ.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*