O masă caldă pentru persoanele nevoiașe. FOTO Adrian Boioglu
Gest de apreciat al Arhiepiscopiei Tomisului. Pe perioada geroasă, câteva zeci de persoane cu venituri mici vor fi hrănite zilnic.
Masa caldă, ceaiul și dulciurile sunt oferite celor 40 de persoane fără adăpost care stau în zona Gării Constanța. Proiectul se derulează cu ajutorul Asociației “Samariteanul Milostiv” și al parohiei “Sfântul Ștefan”. Voluntarii pregătesc masa în fiecare zi geroasă, între orele 14.30 – 15.30 la biserica Sfântul Ștefan din zona Gării.
Un proiect asemănător se desfășoară în cadrul parohiei “Sfântul Ierarh Nicolae” (zona Meconst). 15 persoane fără adăpost primesc ceai, cafea și sandwich-uri. Aceeași parohie oferă de două ori pe zi o masă caldă pentru pensionarii cu venituri mai mici de 400 lei.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Pentru efectuarea unor lucrări de modernizare, reparații și întreținere a instalațiilor care alimentează cu energie electrică Stația de Pompare Hidrofor din localitatea Mihail Kogălniceanu, reprezentanții furnizorului de energie vor întrerupe curentul în intervale scurte de […]
Plaja NEVERSEA, unde libertatea nu are limite, dragostea e la ea acasă și timpul se oprește în loc își deschide porțile în anul 2020, în perioada 2-5 iulie. Cea de-a patra ediție a celui mai […]
Academia Navală „Mircea cel Bătrân” organizează joi, 24 octombrie, ora 10.00, ceremonia de depunere a Jurământului Militar de către cei 118 studenți ai academiei și 87 de elevi de la Școala Militară de Maiștri Militari […]
Be the first to comment