Arhiepiscopia Tomisului: „IPS Teodosie nu este antivaccinist, dar este contra obligării sau constrângerii prin frică la vaccinare”

Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfințitul Teodosie. FOTO Paul Alexe

Arhiepiscopia Tomisului susține, într-un comunicat de presă, că IPS Teodosie nu este antivaccinist, dar este contra obligării sau constrângerii prin frică la vaccinare. Precizarea vine după ce, într-o emisiune de la Radio Dobrogea la care era invitat, Arhiepiscopul Tomisului a spus că vaccinul împotriva COVID-19 nu trebuie să fie obligatoriu pentru nu este asumat de nimeni şi ar avea urmări negative.

Referitor la răspunsul IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, la anumite întrebări adresate de credincioși, în cadrul unei emisiuni realizate la Radio Dobrogea, răspuns ce a lăsat impresia că Arhiepiscopul Tomisului s-ar opune vaccinării, Arhiepiscopia Tomisului și IPS Teodosie, personal, precizează următoarele într-un comunicat de presă:

  1. Răspunsul IPS Teodosie se referea la presupusele restricții pe care autoritățile le-au anunțat, fie în România, fie în alte state, și care au îngrijorat pe unii ascultători. Afirmațiile Arhiepiscopului Tomisului nu trebuie scoase din context, ci înțelese în sensul în care ierarhul s-a pronunțat împotriva obligativității vaccinării sau constrângerii spre vaccinare a cetățenilor, prin diverse măsuri restrictive. Este un subiect care frământă societatea la nivel global, inclusiv pe credincioșii noștri, iar noi nu putem să ignorăm această dezbatere democratică și firească, despre drepturi și libertăți, în condițiile în care chiar autoritățile au o poziție oscilantă și contradictorie (odată spun că nu va fi obligatoriu, apoi spun că devine pe alocuri obligatoriu, sau că nevaccinații au drepturi restricționate).

  2. IPS Teodosie nu este un antivaccinist. Declarațiile anterioare o demonstrează. Ierarhul a afirmat deseori că el însuși s-a vaccinat cu diverse tipuri de vaccin, iar despre vaccinarea anti-COVID nici nu îndeamnă la vaccinare, nici nu poate opri pe cineva să se vaccineze, aceasta fiind o chestiune de specialitate medicală, asupra căreia Biserica nu are competența de a se pronunța. Îndemnul din emisiune de a nu se vaccina este exprimat în sensul de a nu se vaccina nimeni de frică (a și spus-o ierarhul), pentru că frica, teama, amenințarea cu iminența infectării, din păcate, au ajuns să facă parte din politicile de comunicare publică, generatoare de psihoze și isterii de masă. Trunchierea unui mesaj afectează înțelegerea lui deplină.

  3. Arhiepiscopul Tomisului nu este în contradicție cu Patriarhia Română. Recentul mesaj al PF Părinte Patriarh Daniel, în care îndeamnă stăruitor pe toți credincioșii şi pe toţi clericii să sporească rugăciunea pentru sănătate, să respecte măsurile de protecție recomandate de autoritățile medicale şi să asculte îndemnurile medicilor ce lucrează pentru alinarea suferinţei bolnavilor, este un mesaj cu care rezonează și IPS Teodosie și toată Arhiepiscopia Tomisului. Singura observație suplimentară și realistă pe care IPS Teodosie a făcut-o, în trecut și în emisiunea respectivă, a fost că, alături de autorități, nici lumea medicală nu are un mesaj unitar, unii medici fiind pro, alți contra vaccinării.

  4. Referitor la efectele negative ale vaccinării, afirmațiile IPS Teodosie s-au bazat atât pe informațiile apărute prin presă (reacții adverse și chiar decese, în urma vaccinării), cât și pe prospectele vaccinurilor, în care sunt prezentate unele date incomplete ale studiilor, efectele adverse precum și recomandările și interdicțiile de administrare a vaccinului.

În concluzie, Arhiepiscopia Tomisului afirmă, ca și producătorii vaccinurilor, că este alegerea și responsabilitatea fiecăruia să decidă, în acord cu medicii din jur, dacă se vaccinează sau nu.

„În același timp, nu trebuie ca, pe fondul nelămuririlor și polemicilor din spațiul public, dar și al situației de criză din sistemul medical, să ne lăsăm antrenați în tentative de dezinformare și tensionare suplimentară și inutilă a spațiului public. Libertatea de exprimare, inclusiv cea din presă, trebuie să se mențină la nivelul argumentelor logice și raționale, într-o comuniune frățească, un dialog civilizat și un efort comun de întrajutorare, spre găsirea soluțiilor de tratament și prevenție necesare depășirii crizei pandemice actuale. Uneori și în Evanghelie se pot găsi lucruri aparent contradictorii, dar, care văzute în context mai larg, sunt în armonie”, au mai preciat reprezentanții Arhiepiscopiei Tomisului în documentul citat.

Arhiepiscopul Tomisului a declarat în cadrul emisiunii de la Radio Dobrogea, că vaccinul împotriva COVID-19 nu trebuie să fie obligatoriu pentru nu este asumat de nimeni şi ar avea urmări negative, dar și că Uniunea Europeană ar fi anunţat încetarea vaccinării.

„Este o frământare foarte intensă a oamenilor care nu acceptă vaccinul şi au dreptul lor de a nu-l accepta, nu trebuie să fie obligatoriu. Mai ales că nu-i asumat de nimeni. Şi sunt atâtea urmări negative. (…) Am citit clar că Uniunea Europeană a anunţat că vaccinul va înceta. De ce înainte de a înceta este cea mai intensă propagandă pro vaccin şi a obligativităţii vaccinului?”, a spus IPS Teodosie la Radio Dobrogea.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*