Aproximativ 180 de polițiștii constănțeni vor fi la datorie în minivacanța prilejuită de Ziua Unirii Principatelor Române. FOTO cu rol ilustrativ
Aproximativ 180 de polițiști constănțeni vor fi la datorie, zilnic, în perioada 20 – 24 ianuarie, pentru asigurarea unui climat de ordine, liniște și siguranță publică, precum și pentru preîntâmpinarea unor evenimente neplăcute.
Astfel, potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Constanța, polițiștii din structurile de ordine publică, rutieră, investigații criminale, investigare a criminalității economice, prevenire și nu numai vor acționa pentru prevenirea și combaterea incidentelor care ar putea afecta siguranța comunității.
De asemenea, pentru prevenirea evenimentelor rutiere și asigurarea respectării normelor legale privind circulația pe drumurile publice de către toți participanții la trafic, polițiștii rutieri vor fi prezenți pe drumurile naționale și județene. Vor fi folosite atât aparatele radar, cât și aparatele etilotest și drug-test, pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Polițiștii rutieri constănțeni au fost sesizați luni, 19 iulie, în jurul orei 07.50, cu privire la producerea unui accident rutier pe DN 2A, pe sensul dinspre municipiul Constanța către orașul Hârșova, la intersecția cu DJ […]
Alteţa Sa Regală Principesa Moştenitoare Margareta va efectua o vizită, în judeţul Constanţa, în zilele de 22 şi 23 octombrie 2017. Alături de Principesa Moştenitoare se va afla Principele Radu. Cu acest prilej, Principesa Moştenitoare […]
Polițiștii de frontieră constănțeni, împreună cu inspectorii vamali, au descoperit în Portul Constanța Sud Agigea, într-un container sosit din Liban, 240.000 de articole pentru petrecere, susceptibile de a fi contrafăcute, ce urmau a fi introduse […]
Be the first to comment