APM SA Constanța a finalizat rețeaua de distribuție de gaze naturale în zona de sud a Portului Constanța

A fost finalizată rețeaua de distribuție de gaze naturale în zona de sud a Portului Constanța. FOTO APM SA Constanța

Compania Națională „Administrația Porturilor Maritime” (APM) SA Constanța a recepționat lucrările pentru investiția „Racord de medie presiune pentru distribuția de gaze naturale în Portul Constanța Sud”, finanțată din surse proprii, cu o valoare de peste cinci milioane de lei.

Lucrările, realizate de SC Petroconst, au durat doi ani, iar un sistem similar nu a mai fost dezvoltat în portul Constanța din anii 2002 – 2003.

„Scopul investiției a fost de a oferi posibilitatea consumatorilor din zona de sud a Portului Constanța de a se alimenta cu gaze naturale, până în prezent 30 de operatori privați solicitând racordarea la noua rețea. La aceștia se adaugă și punctele de consum ale CN APM SA, accesul la o astfel de rețea determinând costuri mai mici și poluare redusă”, au precizat reprezentanții companiei.

Rețeaua are circa 9 km, punctul de predare al Distrigaz Sud Rețele pentru Portul Constanța Sud fiind localizat în dreptul porții 10 Bis.

Debitul aprobat, pentru care s-a și făcut dimensionarea primară a rețelei de distribuție, este de 3500 mc/ oră la o presiune de doi bari. În cadrul dimensionării finale, s-a luat în calcul un debit suplimentar față de cel inițial de circa 2500 mc/ oră, care ar trebui să acopere posibila dezvoltare a Portului Constanța.

A fost finalizată rețeaua de distribuție de gaze naturale în zona de sud a Portului Constanța. FOTO APM SA Constanța

Pentru asigurarea necesarului de gaze naturale în zonă s-a studiat posibilitatea realizării unui sistem de alimentare care să satisfacă necesitățile actuale și în același timp să fie fezabil din punct de vedere tehnic și economic.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*