Schimbări de prioritate pe străzile din Palazu Mare. FOTO Primăria Constanța
Strada Alexandru Sahia care este delimitată de bulevardul Tomis și de strada Santinelei devine drum cu prioritate, astfel încât toate străzile care se intersectează cu aceasta vor avea STOP .
Măsura urmărește, în primul rând, îmbunătățirea circulației mijloacelor de transport în comun și reducerea timpilor de așteptare în stații.
Primăria Municipiului Constanța, prin SC Confort Urban, va monta în perioada următoare indicatoarele rutiere pentru a reglementa circulația în zonă.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Toate cele 11 proiecte de hotărâre, înscrise pe ordinea de zi a ședinței ordinare, de joi, 28 mai, a Consiliului Local Municipal Medgidia, au fost aprobate. Astfel, potrivit Primăriei Medgidia, la primul punct s-a aprobat […]
Abonații RADET arondați punctelor termice 33 și 272 nu au apă caldă după ce RAJA a înregistrat avarii pe conductele de alimentare ale acestora. Potrivit reprezentanților RADET Constanța, s-au oprit instalaţiile care asigură distribuţia energiei termice […]
Militarii americani din cadrul Black Sea Area Support Team din Baza Militară Mihail Kogălniceanu au fost gazde pentru mai mulți copii veniți în vizită pe aeroport în cadrul „Școlii altfel“. Copiii au putut interacționa cu […]
Be the first to comment