La nivelul conductei de aducțiune din municipiul Constanța s-a înregistrat o avarie joi, 7 iulie.
În vederea remedierii acesteia, echipele RAJA au fost nevoite să reducă presiunea apei din instalație. Prin urmare, se va furniza apă cu presiune scăzută în localitățile Năvodari, Lumina și Ovidiu până în jurul orei 18.00.
„Ne cerem scuze pentru neplăcerile create abonaților pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea reparațiilor și reluarea furnizării apei potabile la parametrii normali în cel mai scurt timp”, au transmis reprezentanții societății.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Prin ordin al șefului Statului Major al Apărării, general Daniel Petrescu, activitățile de zbor cu aeronavele MiG-21 LanceR din dotarea Forțelor Aeriene Române au fost suspendate, începând de vineri, 15 aprilie. Potrivit MApN, măsura a […]
Asociația „Organizația de Management al Destinației Mamaia-Constanța” anunță organizarea unui concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a postului vacant de Administrator Patrimoniu în cadrul compartimentului logistic-administrativ. Sediul administrativ al asociației este situat în Constanța, strada […]
Consiliul Județean Constanța, condus de Mihai Lupu, este pus pe cheltuieli din banii publici. Instituția a încheiat două achiziții directe – amândouă în aceeași zi – pentru produse de protocol. Prima achiziție, în valoare de […]
Be the first to comment