Amenzi de peste 27.000 de lei, aplicate de jandarmii constănțeni în primele 10 zile ale anului

Misiunile jandarmilor constănțeni în perioada 01 - 10 ianuarie. FOTO IJJ Constanța

Peste 100 de jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean Constanța au fost zilnic la datorie în perioada 01 – 10 ianuarie, acționând în cooperare cu polițiștii constănțeni, pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale de natură penală sau contravențională, dar și pentru verificarea respectării măsurilor preventive dispuse de autorități în actualul context epidemiologic. Totodată, în acest sfârșit de săptămână, jandarmii constănțeni au desfășurat acțiuni de verificare a respectării măsurilor preventive pe raza județului Constanța, în zone aglomerate, piețe și târguri agroalimentare, gări și stații de transport în comun din zona de competență.

Pe timpul misiunilor executate în această perioadă, au fost aplicate 138 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 27.000 de lei, cele mai multe pentru nerespectarea măsurilor dispuse de autorități în vederea prevenirii răspândirii virusului SARS-Cov-2, dar și pentru adresarea de injurii și amenințări cu acte de violență, tulburarea liniștii publice, consum de alcool în locuri publice. În aceeași perioadă echipajele de jandarmerie au constatat și o faptă de natură penală pe linia sustragerii de bunuri.

De asemenea, în cursul săptămânii trecute jandarmii au acționat pentru desfășurarea în condiții de siguranță a manifestărilor de protest organizate de asociațiile profesionale ale piloților maritimi din România, precum și a turneului 5 din cadrul Ligii Naționale de Baschet Feminin.

Săptămâna trecută au mai fost executate 14 misiuni pentru punerea în aplicare a unor mandate de aducere emise de către instanțe sau parchete și trei misiuni în colaborare cu lucrătorii Direcției Silvice Constanța.

Jandarmii au fost angrenați zilnic și în misiuni de pază și protecție instituțională la cele 35 de obiective din competență, fiind prezenți și la Spitalul de Boli Infecțioase Constanța. Totodată, oamenii legii au asigurat și protecția transporturilor de vaccin împotriva COVID 19, în județul Constanța.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*