Alți 14 cetățeni străini, intrați ilegal în țară, depistați de polițiștii de frontieră, în zona localității Cetate

Migranți depistați de polițiștii de frontieră. FOTO Garda de Coastă

Polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, în urma activităților informativ-operative specifice, au reținut, în zona de frontieră, în proximitatea localității Cetate, paisprezece  cetățeni străini care au trecut ilegal frontiera de stat din Republica Bulgaria în România.

Potrivit Gărzii de Coastă, în data de 22.01.2024, în jurul orei 17.00, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Băneasa au desfășurat o acțiune specifică pe linia prevenirii și combaterii migrației ilegale, urmare a informațiilor existente la nivelul structurii.

“Astfel, prin dislocarea de forțe suplimentare și utilizând mijloace de supraveghere terestre și aeriene, au detectat în pădurea din apropierea localității Cetate, paisprezece persoane, care se deplasau dinspre frontiera cu R. Bulgaria.

Supravegherea acestora a continuat, pentru identificarea călăuzei care ar fi facilitat trecerea ilegală a frontierei de stat. Întrucât nu au fost observate persoane în proximitatea frontierei, polițiștii de frontieră au procedat la somarea și reținerea acestora, stabilind faptul că, sunt persoane care nu dețin documente de identitate și care nu vorbesc limba română.

În urma cercetărilor, a rezultat faptul că aceștia sunt cetățeni sirieni, care au trecut ilegal frontiera de stat a României dinspre Bulgaria. Având în vedere temperatura scăzută, o expunere prelungită la frig putea să pună în pericol viața acestor persoane. Persoanele depistate nu au avut nevoie de îngrijiri medicale.

În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de intrare în țară prin trecerea frauduloasă a frontierei de stat”- Garda de Coastă.

În zilele de 14.01.2024 și 20.01.2024, alți 19 cetățeni străini au fost depistați de polițiștii de frontieră prin utilizarea tehnicii de supraveghere terestră și aeriană, pe raza localităților Ostrov și Băneasa, dupa ce au trecut ilegal frontiera de stat din R. Bulgaria, în România.

Toate persoanele despitate au fost predate autorităților de frontieră bulgare, în baza acordului de readmisie dintre România și R. Bulgaria.

Cooperarea autorităților de frontieră din România și Bulgaria, precum și utilizarea de echipamente de supraveghere terestre și aeriene cu sisteme optoelectronice, cu vedere pe timp de noapte, au asigurat combaterea imigrației ilegale, precum și salvarea persoanelor care au trecut ilegal frontiera, întrucât o expunere prelungită la frig putea să pună în pericol viața acestora.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*