Primăria Municipiului Constanța prin Direcția Generală Poliția Locală a inițiat o campanie de verificare a comerțului stradal cu produse pirotehnice de pe raza municipiului Constanța.
„Ca urmare a controalelor, 24 de operatori economici care își desfășurau activitatea comercială cu încălcarea prevederilor HCL nr.427/2017 modificată, privind aprobarea Regulamentului de organizare și desfășurare a activităților comerciale și a serviciilor de piața în municipiul Constanța, au fost sancționați contravențional cu amenzi în valoare de 46.de 300 lei”, au precizat reprezentanți ai Poliției Locale.
Totodată a fost dispusă sancțiunea complementară de confiscare a bunurilor rezultate din activitatea nelegală. A fost ridicată în vederea confiscării suma de 762 lei.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Curtea de Apel Constanța a decis astăzi, rejudecarea dosarului în care Valentin Vrabie a fost condamnat cu supendare, pentru o faptă de fals intelectual cu prejudiciu zero. Curtea de Apel Constanța a admis contestația în […]
SC Confort Urban SRL a impus o serie de restricții de parcare în cartierul Tomis III pentru buna desfăşurare a lucrărilor de asfaltare care vor avea loc miercuri, 05 mai, în pe strada Soveja, în […]
Cum să nu mergi de drag la școală când ai bănci noi, scaune de piele, computer și proiector dar și aer condiționat în fiecare clasă? Școala de la Peștera este dovada că și în mediul […]
Be the first to comment