Adăpost improvizat, dezafectat cu ajutorul angajaților Polaris. Au fost strânse 10 tone de deșeuri

Adăpost improvizat, dezafectat cu ajutorul angajaților Polaris. FOTO DGPL Constanța

Polițiștii locali constănțeni au răspuns joi, 04 noiembrie, unei sesizări cu privire la existența unui adăpost improvizat pe strada Barbu Ștefănescu Delavrancea, în care locuiau mai mulți oameni ai străzii.

Astfel, echipe ale Direcției Generale Poliția Locală și ale Direcției Generale Gestionare Servicii Publice din cadrul Primăriei Constanța, împreună cu angajații companiei de salubrizare Polaris M Holding, au identificat persoanele în cauză și au salubrizat zona.

„Au fost strânse 10 tone de deșeuri, cele mai multe dintre aceste provenind de la adăposturile improvizate. Spațiile de odihnă încropite găzduiau trei persoane din satul Casimcea, județul Tulcea, respectiv din Constanța. Prin urmare, au fost înștiințați și lucrători din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială cu privire la cele trei persoane pentru a se efectua o anchetă socială și a căuta soluții pentru sprijinirea acestora”, au precizat reprezentanți ai DGPL Constanța.

Adăpost improvizat, dezafectat cu ajutorul angajaților Polaris. FOTO DGPL Constanța

Astfel de acțiuni au loc în permanență în municipiul Constanța, iar autoritățile fac apel la constănțeni dacă identifică astfel de adăposturi să apeleze cu încredere Direcția Generală Poliția Locală la numerele de telefon: 0241484205 sau 0341.922.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*