Acțiuni ale polițiștilor constănțeni pentru prevenirea și limitarea răspândirii COVID-19

Acțiuni ale polițiștilor constănțeni pentru prevenirea și limitarea răspândirii COVID-19

Polițiștii din municipiul Constanța, cu sprijinul jandarmilor constănțeni, au desfășurat în ultimele 24 de ore activități pentru prevenirea și limitarea răspândirii COVID-19, a prevenirii actelor de violență, precum și pentru respectarea prevederilor legale pe drumurile publice.

Astfel, au fost legitimate aproximativ 450 de persoane, au fost verificate peste 30 de localuri publice și au fost oprite, pentru control, aproximativ 80 de autovehicule. În urma acțiunii, polițiștii au aplicat 223 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 75.000 de lei, dintre care 132 la Legea 55/2020.

Exemple:

Polițiștii Secției 1 s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, într-un local din municipiul Constanța (restaurant), se desfășoară un eveniment privat, la care participau mai multe persoane. Administratorul societății comerciale a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 2.000 de lei, iar evenimentul a fost sistat.

Polițiștii Secției 3 s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, într-un local din municipiul Constanța (restaurant), se desfășoară un eveniment privat, la care participau mai multe persoane. Administratorul societății comerciale a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 3.000 de lei, iar evenimentul a fost sistat.

Polițiștii Secției 4 s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, la 2 terenuri de fotbal din municipiul Constanța, se desfășoară activități sportive în spațiu închis, contrar prevederilor Legii 55/2020. Administratorii societăților comerciale au fost sancționați contravențional cu amendă în valoare totală de 4.000 de lei.

Polițiștii Secției 4 s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, în interiorul unei săli de jocuri de noroc din municipiul Constanța, a fost permis accesul clienților, deși aceștia nu aveau certificat verde. Administratorul societății comerciale a fost sancționat cu amendă în valoare de 2.000 de lei, iar cele 3 persoane identificate fără certificat verde au fost sancționate cu amendă în valoare totală de 7.500 de lei.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*