Acțiunea amplă a polițiștilor în municipiul Constanța. Peste 100 de conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest

Acțiune a polițiștilor în Constanța. FOTO IPJ Constanța

O amplă acțiune a polițiștilor a avut loc în municipiul Constanța, iar peste 100 de conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest.

Potrivit IPJ Constanța, la data de 3 martie, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța au desfășurat o acțiune pentru menținerea ordinii și liniștii publice, creșterea gradului de disciplină rutieră și prevenirea și combaterea traficului și consumului de droguri sau alte substanțe interzise.

“Astfel, au fost legitimate aproximativ 300 de persoane, au fost verificate 180 de vehicule și 21 de locații publice, printre care baruri, săli de jocuri de noroc, piețe, parcări.

Peste 100 de conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest.

În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 69 de sancțiuni contravenționale în baza Legii 61/1991, pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, O.U.G. 195/2002, privind circulația pe drumurile publice, dar și pentru alte abateri de la normele legale.

Valoarea sancțiunilor contravenționale aplicate este de aproximativ 34.000 de lei.

De asemenea, au fost reținute în vederea suspendării trei permise de conducere (două pentru conducere sub influența alcoolului și unul pentru neacordare de prioritate vehiculelor) și au fost retrase cinci certificate de înmatriculare și două seturi de plăcuțe cu numere de înmatriculare.

Totodată, au fost constatate două infracțiuni la regimul circulației rutiere” – IPJ Constanța.

Astfel, la data de 3 martie, în jurul orei 20.00, polițiști din cadrul Serviciului Municipal de Siguranță Rutieră au identificat un bărbat, de 42 de ani, care a condus un autoturism, pe strada Plopilor, fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule și fiind sub influența băuturilor alcoolice.

Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Ulterior, a fost condus la o unitate medicală, pentru prelevarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*