Acoperișul unei case din municipiul Constanța a fost distrus în urma unui incendiu.
“Noaptea trecută am fost solicitați să intervenim pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la acoperișul unei case în municipiul Constanța. La fața locului s-au deplasat patru autospeciale de stingere, o autoplatformă și o descarcerare precum și un echipaj de prim ajutor. Incendiul a fost lichidat în aproximativ 30 de minute. A ars acoperișul casei pe o suprafață de 80 de metri pătrați. Cauza probabilă a incendiului a rămas în curs de stabilire” – purtătorul de cuvânt al ISU Constanța, Anamaria Stoica.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Echipele Polaris M Holding, ale Direcției Gestionare Servicii Publice din cadrul Primăriei Constanța, precum și persoanele care beneficiază de venitul minim garantat, […]
Zona situată la intersecția bulevardului Mamaia și strada Soveja a fost reconfigurată. Locuitorii orașului se pot bucura de un spațiu special amenajat […]
Be the first to comment