Accident rutier în 23 August, provocat de un șofer aflat în stare de ebrietate

FOTO cu rol ilustrativ

Un accident rutier, în urma căruia două persoane au fost rănite ușor, s-a petrecut în dimineața zilei de duminică, 25 iulie, în comuna 23 August. Polițiștii au stabilit că șoferul vinovat de producerea accidentului urcase la volan în stare de ebrietate.

Potrivit IPJ Constanța, polițiștii rutieri au fost sesizați duminică, 25 iulie, în jurul orei 6.30, cu privire la producerea unui accident rutier pe DN 39, în localitatea 23 August.

„Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat faptul că un bărbat, de 31 de ani, a condus un autoturism pe DN 39, dinspre Tuzla către Mangalia, iar la un moment dat a intrat în coliziune cu alveola sensului giratoriu de la intrarea în localitatea 23 August. Ulterior, autoturismul a ricoșat într-un parapet. În urma impactului a rezultat vătămarea corporală ușoară a conducătorului auto, precum și a unui pasager, de 26 de ani”, au precizat reprezentanți ai IPJ Constanța.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,72 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația Constanța NEWS, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*