A fost inaugurat Centrul Multifuncțional de Sănătate Năvodari, unitate ce face parte din structura Spitalului Județean Constanța

Echipa UPU-SMURD Năvodari s-a mărit cu cinci medici pediatri

Centrul Multifuncțional de Sănătate Năvodari a fost inaugurat, miercuri, în prezența autorităților locale și județene și va fi, începând de săptămâna viitoare, la dispoziția constănțenilor din nordul județului. Noua unitate medicală face parte din structura Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța.

Centrul Multifuncțional de Sănătate este situat pe Strada Sănătății nr. 1 din Năvodari și se întinde pe o suprafață de 796 mp, desfășurați pe două nivele. Acesta dispune de Unitate Primiri Urgențe (punct lucru extern al UPU Constanța), Ambulatoriu de Specialitate (chirurgie, cardiologie, neurologie, boli interne, ORL, Dermato venerice, pediatrie), Laborator de analize cu punct de recoltă probe biologice și compartiment spitalizare de zi (12 paturi).

Punctul de lucru extern al UPU se află la parterul clădirii și va funcționa 24/7 ( în momentul în care schema de personal va fi completă). Acesta dispune de sală de așteptare cu recepție și triaj, cabinete de consultații și tratamente, pentru adulți și copii, dar și saloane de observație. Înființarea unei asemenea structuri este de o importanță majoră, atât pentru localnici cât și pentru turiști, urmând să degreveze totodată Unitatea Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța, unde zilnic sunt înregistrați aproximativ 400 – 450 de pacienți, iar numărul acestora crește în timpul sezonului estival și al sărbătorilor legale.

„Prin înființarea acestui centru se va asigura accesul localnicilor din orașul Năvodari și localitățile limitrofe la servicii medicale de urgență și servicii medicale de zi care vor duce la scăderea numărului de pacienți cu afecțiuni minore, redirecționați către Unitatea Primiri Urgență din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța. În același timp, va creste numărul de unități medicale reabilitate și extinse, implicit se va îmbunătăți calitatea infrastructurii serviciilor de asistență medicală din Dobrogea”, spune conducerea unității sanitare constănțene.

Tot la parterul Centrului medical funcționează un cabinet de radiologie care va asigura urgențele medicale dar și cabinetele de cardiologie, neurologie, chirurgie și pediatrie din cadrul Ambulatoriului de Specialitate. Acesta este structurat în două compartimente, unul pentru adulți și unul pentru copii, circuitele fiind separate, conform normelor în vigoare. De asemenea, la parterul Centrului de sănătate este amplasat și punctul de recoltare probe biologice.

La etajul clădirii sunt dispuse cabinetele de consultații pentru Medicină Internă, Dermato-venerice și ORL, Laboratorul de analize, cabinetele asistentelor dar și saloanele pentru spitalizările de zi (6 saloane cu câte două paturi).

Serviciile medicale sunt gratuite pentru toți pacienții asigurați, iar consultațiile se vor acorda în baza unei programări.

„Având în vedere situația epidemiologică actuală, rugăm pacienții să se programeze telefonic la 0241503346 sau pe email, la adresa cm-navodari@spitalulconstanta.ro”, au transmis reprezentanții unității.

A fost inaugurat Centrul Multifuncțional de Sănătate Năvodari

De asemenea, pacienții care au nevoie de investigații suplimentare, acestea vor fi efectuate în cadrul internărilor cu foi de zi. Serviciile medicale sunt gratuite pentru toți pacienții asigurați, cu condiția ca aceștia să poată face dovada asigurării – card de sănătate și bilet de trimitere.

Lucrările la unitatea medicală din Năvodari au fost demarate în 2018 și, în total, investiția Consiliului Județean Constanța în instrumentar, aparatură și mobilier se ridică la șase milioane de lei.

Pe linie medicală, conducerea SCJU Constanța a recrutat și a angajat personalul necesar. Din pricina stării de alertă, a fost interzisă organizarea concursurilor de angajare însă, după încetarea acesteia, vor fi organizate concursuri pentru ocuparea posturilor pe perioadă nedeterminată.

„În continuare, medicii interesați să se alăture echipei din noul punct de lucru al UPU, sunt așteptați să își depună dosarele la serviciul RUNOS din cadrul Spitalului Județean Constanța”, au mai transmis sursele citate.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

1 Trackback / Pingback

  1. 10 Septembrie: Sinteza (pozitiva) in constructii - Idei Arhispec

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*