A fost constituit Grupul de lucru pentru elaborarea noii structuri a Inspectoratului de Poliție al Județului Constanța

Sediul Inspectoratului de Poliție Județean - IPJ Constanța. FOTO Catalin Schipor
Sediul Inspectoratului de Poliție Județean - IPJ Constanța. FOTO Catalin Schipor

Ministerul Afacerilor Interne a anunțat că a avut loc prima ședință a Grupului de Lucru desemnat pentru elaborarea noii structuri a Inspectoratului de Poliție a Județului Constanța.

În cadrul ședinței au fost stabilite obiectivele principale, modul de lucru și calendarul de implementare a reformelor solicitate de conducerea Ministerului Afacerilor Interne.

Organigrama Inspectoratului de Poliție al Județului Constanța va fi constituită astfel încât să reflecte pe deplin cerințele și necesitățile comunității locale din județ, luând în considerare contextul infracțional și specificul activităților de aplicare a legii din zona de competență.

„Scopul grupului este de a regândi întreaga structură a IPJ Constanța pentru a-l transforma într-o structură polițienească capabilă să combată eficient infracționalitatea locală. Județul Constanța este unul de graniță, inclusiv a UE, avem în Constanța obiective care au o pronunțată importanță strategică civilă, industrială și militară, CNE Cernavodă, Porturile și Șantierele Navale de la Constanța și Mangalia, Podurile de la Cernavodă și Giurgeni-Vadul Oii, Baza militară de la Kogălniceanu.

De asemenea, regăsim în județul Constanța forme ale infracționalității care se încadrează în prioritățile de acțiune ale MAI, trafic de droguri, trafic de persoane, contrabandă, evaziune fiscală, migrație ilegală, crimă organizată 

Pe de altă parte, vom aborda și lipsa de resurse umane și logistice.

Inspectoratul va trebui echipat și dotat corespunzător și ne vom concentra și pe această direcție.

În sfârșit, dar nu în ultimul rând, organizarea și echiparea logistică nu poate suplini pregătirea profesională, deontologia și integritatea, munca intensă pentru aplicarea legii și apărarea drepturilor cetățenilor. De aceea, am cerut tuturor structurilor MAI o nouă atitudine față de muncă a tuturor cadrelor, bazată pe responsabilitate, profesionalism, integritate, disciplină și dedicare față de lege și cetățean”, a declarat ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu.

Întâlnirile pe această temă vor continua în cadrul Grupului de Lucru constituit, problematica fiind abordată în comisii și subcomisii de specialitate pentru a eficientiza procesul de reformă.

Din grupul de lucru constituit prin ordin al ministrului Afacerilor Interne fac parte specialiști ai MAI și ai Inspectoratului General al Poliției Române. De asemenea, prin același ordin de ministru s-a stabilit faptul că vor fi consultați în acest proces și experți din structurile polițienești ale unor state cu care România are parteneriate strategice.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*