Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța organizează în Cernavodă „Zilele Europene ale Arheologiei”

Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța MINAC. FOTO Cătălin Schipor

Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța organizează în perioada 13-15 iunie, în Cernavodă, cea de-a V-a ediție a evenimentului „Zilele Europene ale Arheologiei”.

„Alături de principalul nostru partener, Primăria Cernavodă, și colaboratorii noștri am pregătit ateliere de creație (desen, pictură, modelaj), de lectură (povești populare și legende ale Olimpului), jocuri, tehnici de supraviețuire și orientare în natură, reconstituiri istorice, pictură pe față, momente artistice și multe alte surprize.

În ziua de 13 iunie, în intervalul 10:00-16:00, la Centrul „Hamangia” și Casa Olarului din Cernavodă, elevii claselor I-VIII vor participa la ateliere de creație, îndrumați de specialiștii Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța.

Sâmbătă și duminică, 14-15 iunie 2025 (orele 10:00-18:00/17:00) distracția se va muta și în Parcul Central din fața Primăriei orașului Cernavodă. Vă așteptăm, în număr cât mai mare și fără limite de vârstă, să participați la numeroase ateliere și jocuri în aer liber!” – Muzeul de Istorie Națională și Arheologie.

Momentele artistice debutează sâmbătă, ora 11:00, cu piesa de teatru „Capra cu trei iezi” jucată de actorii Teatrului pentru Copii și Tineret Constanța „Căluțul de Mare”. A doua zi, începând cu ora 11:00, ne va încânta cu vocea sa Răzvan Decu, iar membrii Cenaclului literar „Mircea Eliade” Cernavodă vor interpreta poezii ale lui Mihai Eminescu, cu ocazia comemorării artistului.

„În cadrul tuturor acestor activități, veți avea ocazia să cunoașteți oameni minunați, dornici să petreacă timpul alături de voi într-un mod educativ și distractiv. Ei sunt reprezentanții colaboratorilor noștri: Asociația culturală „Tomis”, Colegiul Naţional de Arte „Regina Maria” Constanța, Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța, Cercetașii României, Cercul de ceramică din cadrul Palatului Copiilor Constanța, Asociația Studențească ,,HISTORIPOL”.

Totodată, mulțumim pentru sprijin partenerului nostru, Primăria orașului Cernavodă.

Distrează-te cu noi la „Zilele Europene ale Arheologiei”!

Accesul la eveniment este gratuit” – Muzeul de Istorie Națională și Arheologie.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*