FOTO VIDEO Mai puțin despre viteză, mai mult despre viitor: THOR Eco Rally Dobrogea promovează mobilitatea electrică și responsabilitatea față de mediu

Thor Eco Rally Dobrogea. FOTO Adrian Boioglu

Finalul lunii mai a adus la malul mării o competiție deosebită, organizată de Clubul T.H.O.R. – Tesla Happy Owners România. Este vorba de THOR Eco Rally Dobrogea, un eveniment dedicat promovării mobilității electrice, conducerii responsabile și valorilor ecologice, menit să ofere participanților șansa de a explora frumusețile naturale și culturale ale Dobrogei la volanul automobilor electrice.

Startul s-a dat din parcarea Centrului de Afaceri Năvodari, unde s-au aliniat 20 de echipaje. Înainte de a porni în cursă, participanților și vizitatorilor li s-a oferit șansa de a testa și noul Tesla Model Y sau Model 3 Highland.

Thor Eco Rally, un eveniment recurent, își propune să arate că electromobilitatea înseamnă nu doar competiție de viteză, ci înseamnă mai ales grijă la consum. Șoferii care vin la acest maraton o fac atât pentru distracție, dar în primul rând pentru lecțiile prețioase de la final.

„Oamenii trebuie să învețe că nu este suficient să ai o mașină electrică, este bine să mergem și economic, pentru că deocamdată mai avem un drum lung până la a avea un mix energetic 100% verde, astfel încât fiecare kilowatt pe care îl consumăm, totuși are o amprentă de carbon. Asta te învață Thor Eco Rally: să mergi eficient, să mergi economic, să te bucuri de drum, nu să fie o competiție de viteză. Practic este un maraton și nu un sprint și să fie presărat, ici colo, și cu un zâmbet și cu o probă mai năstrușnică”, afirmă președintele Asociației THOR, Dan Dumitru.

Asociația T.H.O.R. are o vechime de doar trei ani, însă înglobează ceea ce pasionații de mașini electrice și șoferii de Tesla numesc deja „Spiritul THOR”. Ideea asociației, la care inițial au pus umărul 16 membri fondatori, a fost ca, odată cu apariția, în România, a unui număr din ce în ce mai mare de mașini electrice, să existe și o comunitate care să ajute la soluționarea problemelor, care să ajute șoferii la început de drum, să le ofere sfaturi, să spulbere mituri și să organizeze evenimente de promovare a electromobilității, astfel încât numărul celor care aleg mașini electrice să fie din ce în ce mai mare, susține Dan Dumitru.

La evenimentul de sâmbătă, 24 mai, din Năvodari, startul s-a dat puțin după ora 10:00. Concurenții au avut de parcurs un traseu de circa 200 km, presărat cu numeroase surprize, după cum a dezvăluit vicepreședintele Clubului T.H.O.R., George Miu:

„Concurenții au niște surprize foarte frumoase astăzi. Au niște probe gen Asia Express – glumește Miu – au de îndeplinit niște sarcini la fiecare oprire fixă și au de îndeplinit mai multe probe, din mers, cu mașinile. Au de mers, de exemplu, de la Puncul 7 trebuie să mergă până la Punctul 8 cu o viteză medie de 36,7 km/h, ceea ce e o provocare foarte grea să poți să menții viteza de deplasare, pentru că între cele două puncte există și o restricție de 30 km/h.”

Prima oprire a fost la peștera de la Cheile Dobrogei, unde echipajele au avut de rezolvat prima probă de concurs, contratimp și bazată pe indicii cu tâlc. Mai departe s-a mers până la Muzeul Cetății Histria, unde s-a desfășurat cea de-a doua probă statică, având tematică istorică.

Spre încântarea pasionaților și membrilor T.H.O.R., evenimente ca cel desfășurat sâmbătă, la malul mării, au loc în toată țara, pe tot parcursul anului.

„Anul acesta am avut prima etapă pe circuit la ATA, lângă București, acolo a fost un concurs mai special, un concurs de îndemânare. După care am fost la Suceava, unde la fel ca aici s-a desfășurat Eco Rally, pe un traseu de peste 200 km, pe parcursul unei întregi zile, cu mai multe vizite la puncte importante din istoria locului prin care trecem. Acum la Constanța, unde, la fel, avem peste 200 km și opriri în locuri pitorești.

Apoi vom avea, din nou, pe circuitul de la Târgu Mureș o nouă etapă de Eco Challenge, competiția noastră care se adresează mașinilor electrice care vor să se lupte exclusiv pentru eficiență. De acolo mergem la Sibiu, în parteneriat cu colegii noștri de la Transilvania Clasic, unde va fi la fel un raliu, de două zile, pe Transfăgărășan, de-a dreptul superb. De acolo la Brașov, de la Brașov la Bistrița și tot așa până la sfârșitul anului când avem inclusiv Cursa lui Moș Crăciun cu scopuri caritabile”, anunță Dan Dumitru.

Alexandru Babian a fost unul dintre concurenții de la raliu și, înainte de start, a mărturisit, pentru CTnews, că pornește în cursă nu doar cu emoții, dar și cu multe așteptări, deși, dezvăluie el, la precedenta competiție, la Suceava, a ieșit câștigător.

„Copilotul meu calculează, în momentul de față, fiecare timp. Așteptăm să ne dea startul și să vedem ce putem obține. Aceasta cred că e a cincea competiție la care particip, din 2023 tot vin, sunt super amuzante și distractive”, afirmă concurentul, de la volanul unei Tesla Model 3 2021.

Din punctul său de vedere, secretul succesului în astfel de raliuri este să îmbunătățirea capacității de la cursă la cursă, identificarea minusurilor, corectarea lor ceea ce generează evoluție.

Din perspectiva unui șofer mai experimentat și organizator de evenimente care să educe și să antreneze simțurile posesorilor de mașini electrice, George Miu dezvăluie care sunt secretele eficacității atât pe pista de raliu, cât și în evoluția de zi cu zi a acestor mașini care reprezintă viitorul.

„Foarte mult ajută să meargă uniform, să nu accelereze tare, să nu facă frânări bruște – orice frânare regenerativă, pe el în dezavantajează, pentru că după aceea urmează o accelerație și asta nu e bine. Principiul e valabil și în timpul condusului normal, în oraș sau în afara loclităților. La mersul electric este foarte ușor de obținut o autonomie foarte mare doar prin respectarea vitezei legale și uniformitate, fără accelerări bruște, fiindcă atunci consumul se ridică și totul se modifică”, explică George Miu în calitate de vicepreședinte al Asociației THOR.

A urmat o oprire la Jurilovca. Pitoreasca localitate situată la sud de Delta Dunării a dat ocazia amatorilor de electromobilitate să testeze deliciile locale înainte de ultima oprire – cea de la cetatea Histria. Acolo a urmat o nouă probă de foc – un traseu cu indicii care i-a pus pe concurenți la încercare, nu la volanul mașinii, ci… prin istoria locului. Provocările contra-cronometru, la doi pași de un loc încărcat de istorie au testat cultura generală și atenția concurenților.

La finalul traseului gândit de organizatori, echipajele înscrise în Thor Eco Rally Dobrogea au revenit în parcarea de la Năvodari, unde li s-au comunicat rezultatele performanțelor, dar și cum s-au descurcat la probele statice menite să le stimuleze ingeniozitatea și curiozitatea.

Reprezentanții Clubului T.H.O.R. se declară mândri de comunitatea pe care au reușit s-a formeze și de faptul că ea atrage din ce în ce mai mulți adepți.

„Doar cu familiile facem lucrurile acestea și în al doilea rând chiar au învățat să meargă foarte economic și să parcurgă distanțe foarte mari pe care înainte nu puteau să le parcurgă fiindcă nu știau cum să optimizeze consumul. Noi asta ne dorim să obținem prin aceste competiții, să educăm conducătorii de mașini electrice să poată parcurge distanțe cât mai lungi posibil într-o manieră cât mai economică, ceea ce ajută foarte mușt și în protejarea mediului prin reducerea emisiilor de carbon”, a conchis George Miu.

Experiențe inedite ca cea desfășurată în weekend, pe meleagurile Dobrogei sunt deschise tuturor celor interesați de mobilitatea electrică, protecția mediului și turismul responsabil. Prin astfel de inițiative, T.H.O.R. – Tesla Happy Owners România își propune să încurajeze utilizarea mijloacelor de transport sustenabile și să promoveze Dobrogea ca destinație pentru activități responsabile și inovatoare.

Ne vedem și pe DELTA TV – Televiziunea digitală cu cea mai mare acoperire din Sud-Estul României: Constanța, Tulcea, Ialomița și Călărași.

Reportajele și emisiunile de calitate sunt pe www.deltatv.ro

 

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*