
Fregata „Regele Ferdinand” – 221 a plecat luni, 5 mai, din portul militar Constanța pentru a participa, până la jumătatea lunii iunie, în Marea Mediterană, la Operația EUNAVFOR MED IRINI, desfășurată sub egida Uniunii Europene.
Potrivit Forțelor Navale, în cele peste 40 de zile de misiune, fregata Forțelor Navale Române va face parte din gruparea navală a operației, alături de nave partenere din Franța, Grecia și Italia, și va avea un rol esențial în sprijinirea respectării embargoului asupra armelor impus Libiei, prin rezoluțiile Consiliului de Securitate al Organizației Națiunilor Unite (ONU).
Operația EUNAVFOR MED IRINI, succesoare a Operației SOPHIA, a fost lansată în urma deciziilor luate la Conferința de la Berlin din anul 2022, având ca scop crearea condițiilor necesare pentru încetarea permanentă a conflictului din Libia și pentru restabilirea păcii în bazinul mediteraneean.
Aceasta este cea de-a patra participare a României la Operația EUNAVFOR MED IRINI, fiind reflectat angajamentul ferm al țării noastre față de eforturile Uniunii Europene de promovare a securității și stabilității regionale.
Fregata „Regele Ferdinand” – 221 este comandată de comandorul Florian Tudorașcu și are la bord un echipaj format din 240 de militari, iar pregătirea echipajului, dotările actuale ale navei și experiența acumulată în misiunile internaționale anterioare garantează îndeplinirea obiectivelor stabilite pentru această operație.
Be the first to comment