Un teribil accident rutier a avut loc după ora 11.00 la ieșire din Hârșova. Două autoturisme s-au ciocnit frontal pe drumul către localitatea Saraiu.
Impactul a fost atât de puternic încât victimele au rămas încarcerate. Mai multe echipaje SMURD și de la Detașamentul de Pompieri Palas au plecat spre locul accidentului. Medicii și pompierii au reușit să scoată imediat victimele dintre fiarele contorsionate.
Bilanțul era unul grav: o femeie a murit, iar doi bărbați au fost răniți grav. Unul dintre ei se afla în stop cardio-respirator, dar a fost resuscitat de medici și preluat de elicopterul SMURD. Un al doilea pacient a plecat către Spitalul de Urgență Constanța la bordul ambulanței.
Polițiștii au declanșat o anchetă pentru a stabili circumstanțele în care s-a produs accidentul, țonând cont de faptul că drumul nu era acoperit cu gheață, iar vizibilitatea era foarte bună.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Administrația Națională de Meteorologie anunță pentru astăzi 16 iunie, că, începând cu ora 18.00 și până pe 19 iunie, ora 10.00 se anunță o instabilitate atmosferică accentuată. În intervalul menţionat, în cea mai mare parte a […]
Două persoane au fost rănite într-un accident rutier petrecut, în noaptea de miercuri spre joi, pe Autostrada A2, polițiștii stabilind că șoferul vinovat se afla în stare avansată de ebrietate și poseda un permis de […]
Polițiștii constănțeni au început o anchetă după ce trei tineri teribiliști au fost filmați, în trafic, în stațiunea Mamaia, pe jumătate ieșiți din mașină. Imaginile au fost filmate în cursul zilei de luni, 31 mai, […]
Be the first to comment