Autospecială SMURD, lovită de un autoturim în zona Spitalului Județean Constanța. Echipajul, format din patru persoane, transportat la unitatea medicală
O autospecială SMURD a fost lovită de un autoturism în zona Spitalului Județean Constanța, în această seară, iar echipajul, format din patru persoane, a ajuns la unitatea medicală.
La locului accidentului petrecut la intersecția bulevardului Tomis cu strada Nicolae Iorga s-au deplasat două autospeciale SMURD și un echipaj ASAS.
Autospeciala SMURD nu avea pacient, urmând să se deplaseze la un caz.
Întreg echipajul a fost transportat la spital cu politraumatisme. Este vorba de 3 paramedici și un voluntar SMURD.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Peste 130 de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța au fost zilnic la datorie în perioada 29 martie – 04 aprilie, acționând în cooperare cu polițiștii constănțeni, pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale […]
Litiaza veziculară sau pietre la fiere cum este cunoscută în limbaj popular este o afecțiune care afectează cu preponderență populația feminină de peste 40 de ani, dar se poate manifesta și la persoane sub această […]
Astăzi, 27 martie, Compania Națională Administrația Porturilor Maritime SA Constanța a organizat la Hotel Ibis un workshop în cadrul proiectului DAPhNE, dedicat schemelor de ajutor de stat. DAPhNE este în egală măsură un proiect regional […]
Be the first to comment