Un puternic incendiu a izbucnit în această seara la o casă din localitatea Mircea Vodă, iar pompierii au găsit un bărbat carbonizat în interior.
La incendiul de la Mircea Vodă s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Medgidia, cu trei ASAS, autoscara, iar la fața locului a fost prezent și un echipaj SAJ.
“Arde generalizat parterul pe aproximativ 100 mp cu posibilitatea de propagare la etaj. A fost extrasă o persoana carbonizată, sex masculin, în jur de 60 ani. De asemenea, a fost extrasă și o butelie” – ISU Constanța.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Paradis Land din Neptun este o oază de relaxare și reprezintă un mod foarte plăcut de petrecere a timpului liber în mijlocul naturii. Oamenii au posibilitatea să petreacă împreună câteva ore de neuitat, copiii putând […]
Examenul național de Bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2021, începe luni, 28 iunie, cu proba scrisă la Limba și literatura română. Marți, 29 iunie, se va desfășura proba obligatorie a profilului, iar miercuri, 30 iunie, va avea […]
Un puternic incendiu a izbucnit vineri, în stațiunea Mamaia, iar terasa Motor, Casa Andreea și Casa Aza au fost distruse de flăcări. La locul incendiului s-au deplasat mai multe autospeciale, iar pompierii s-au luptat cu […]
Be the first to comment