Consilierii municipali din Constanța au fost chemați în ședință imediat după alegerile parlamentare. Pe 12 decembrie, la ora 14.00 are loc ședința extraordinară cu două puncte pe ordinea de zi.
Primul proiect se referă la rectificările de buget pe anul 2016, iar cel de-al doilea are în vedere aprobarea contractării și garantării unei finanțări rambursabile externe în valoare de până la 100.000.000 lei.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
O parte din abonații RAJA din municipiul Constața și cei din localitatea Amzacea sunt afectați de două avarii înregistrate pe conductele de alimentare cu apă. Pentru remedierea unei avarii survenită la conducta de alimentare cu […]
Șoferii constănțeni continuă să ignore semnalele polițiștilor atunci când se știu cu probleme și pun astfel în pericol viața pietonilor dar și a celorlalți participanți la trafic. După urmărirea din Năvodari, în urma căreia o […]
Echipa U12 a A.S. “Victoria” Cumpăna a participat în perioada 18-20 august 2017 la etapa a III a Circuitului National de Minirugby, desfășurată la Gura Humorului. Competiția a reunit la start peste 400 de copii […]
Be the first to comment