Un pachet cu droguri a fost găsit pe o plajă din municipiul Constanța.
Potrivit IPJ Constanța, la data de 20 noiembrie, în jurul orei 11.55, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Secția 1 Poliție au fost sesizați cu privire la faptul că, pe o plajă din municipiul Constanța, a fost găsit un pachet cu o substanță albă, susceptibilă a avea efecte psihoactive, sigilat într-o folie de plastic transparentă.
Pachetul a fost ridicat, în vederea continuării cercetărilor, fiind preluat DIICOT și de polițiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța.
În acest caz, cercetările sunt continuate, pentru stabilirea naturii și provenienței substanței respective, precum și pentru dispunerea măsurilor legale.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Ploile din ultimele zile au adus, pe lângă vremea urâtă, mult noroi pe zonele de promenadă, în pasajele pietonale, pe trotuare și șosele. Prin urmare, societatea de salubrizare a orașului a început încă de la […]
La finalul anului trecut lucrările de consolidare a malului Canalului Dunăre-Marea Neagră din dreptul localității Cumpăna au fost suspendate. Potrivit prefectului județului Constanța, în zonă a fost distrus în mare parte de alunecări și un […]
Polițiștii constănțeni efectuează cercetări după ce un elev în vârstă de 15 ani, de la Colegiului Tehnologic Tomis din municipiul Constanţa, ar fi fost agresat fizic de către un bărbat, în urma unui conflict spontan. […]
Be the first to comment