Polițiștii locali au fost sesizați cu privire la faptul că pe un drum public din municipiul Constanța, mai multe capre au fost lăsate nesupravegheate
În urma activităţilor specifice desfăşurate, a fost identificat proprietarul care a fost sancționat contravențional pentru nesupravegherea animalelor astfel încât să nu treacă sau să rămână libere pe drumurile publice, spații verzi și terenuri în perimetrul construibil al municipiului Constanța, în conformitate cu prevederile H.C.L Constanța nr. 77 privind aprobarea Regulamentului privind îmbunătățirea activităților de gospodărire, protecția mediului, întreținere și înfrumusețare a municipiului Constanța, art 12, pct.10, lit.f.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Noul prefect al Constanței este Adrian Teodor Picoiu, după ce Silviu Coșa a renunțat la această funcție deoarece candidează la alegerile parlamentare. […]
Noi locuri de parcare sunt în curs de amenajare în arealul delimitat de bulevardul Alexandru Lăpușneanu și strada Primăverii. Potrivit Primăriei Constanța, […]
Be the first to comment