Primăria Constanța anunță că lucrările de asfaltare a carosabilului între gara CFR și stațiunea Mamaia avansează, astfel că echipele de muncitori au mutat utilajele pe bulevardul 1 Decembrie 1918, sectorul de drum cuprins între străzile I.G. Duca și București, sensul de mers spre stațiunea Mamaia. Pentru ca lucrările de asfaltare să se deruleze în condiții de maximă siguranță, traficul rutier a fost restricționat pe acest sector de drum, circulația rutieră derulându-se pe câte o bandă pe sens.
De asemenea, pe tronsonul cuprins între bulevardul Ferdinand și strada Theodor Burada, se lucrează la amenajarea trotuarelor. După introducerea în subteran a rețelelor de utilități, a fost compactat terenul și în scurt timp se vor monta pavelele și bordurile pentru a permite și asfaltarea acestei porțiuni din bulevard.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
O nouă serie de soldați profesioniști s-a integrat, vineri, 3 iulie, în marea familie a Forțelor Navale, prin depunerea jurământului militar, în cadrul unei ceremonii care s-a desfășurat la Școala de Aplicație a Forțelor Navale […]
Complexul Muzeal de Științe ale Naturii Constanța este deschis și în luna ianuarie de luni până duminică, între orele 9 – 17. Biletele pentru accesul la atracțiile din cadrul Complexului Muzeal de Științe ale Naturii […]
Pentru executarea unor lucrări de înlocuire a conductei magistrale de distribuție apa, cu diametrul de 800 mm de pe bd. Aurel Vlaicu, din municipiul Constanța, pe porțiunea dintre restaurantul Portofino și PECO OMV, RAJA Constanța […]
Be the first to comment