O femeie de 90 de ani a murit după ce a căzut de la etajul 8 al unui bloc de pe strada Soveja din Constanța.
Potrivit IPJ Constanța, la data de 5 septembrie a.c., în jurul orei 12.30, polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța – Secția 2 Poliție au fost sesizați cu privire la faptul că o persoană a căzut de la etajul 8 al unui bloc de pe strada Soveja.
Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că cele sesizate se confirmă, fiind identificată o femeie, de 90 de ani.
Echipajul SMURD a declarat decesul acesteia.
În cauză se efectuează cercetări în vederea stabilirii circumstanțelor decesului.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Polițiști din cadrul SRPT Constanța au fost sesizați miercuri, 2 iunie, cu privire la faptul că un bărbat plutește în apa Canalului Poarta Alba – Midia Năvodari, în dreptul podului rutier din orașul Ovidiu. Conform […]
Containerele Polaris M Holding pentru deșeuri voluminoase sunt amplasate până la 1 decembrie în cartierul Brătianu din Constanța. În acele containere pot fi depuse mobilier vechi, saltele, uși, obiecte sanitare sau alte deșeuri voluminoase. Benele […]
Șeful Forțelor Aeriene Regale ale Marii Britanii, Mareșal al Aerului Sir Michael Wigston, și șeful Forțelor Aeriene Germane, general-locotenent Ingo Gerhartz, vor semna, joi, 1 iulie, în Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu, Declarația comună privind […]
Be the first to comment